Alături de Darius

Cum vad părinții terapia?

Un cabinet cu un psiholog unde merge copilul lor să “se facă bine” de autism. Așteaptă rezultate, întreabă pronosticuri și numără lunile, apoi anii, se descurajează că nu se mai “vindecă” autismul. Unii îi spun “recuperare” ca și cum autismul ar fi un accident. Încep să se învinovățească, dau vina unul pe altul, apoi pe terapeutul care nu face minuni. Schimbă terapeuți, schimba centre. Ajung apoi să dea medicație pentru că terapia din cabinet nu le rezolva problemele.

Cum vede copilul terapia?

Depinde foarte mult de cum i-o prezintă părintele și depinde de atitudinea părintelui la provocările autismului. Evident depinde mult și de conexiunea pe care o stabilește copilul cu terapeutul (nu parintele ci copilul). Răbdare răbdare răbdare…

Și pentru că nu are răbdare părintele intervine, “știe el mai bine”, se mai consultă uneori și cu “specialistele” de pe grupurile de mamici, intervine în cabinet, până la urmă se joacă la o masa cu niște cuburi copilul iar orele sunt multe și costisitoare. Cere răspunsuri și vrea să știe de ce copilul lui nu vorbește, nu răspunde când este strigat, chiar daca el stie deja operații matematice cu doua cifre, nu vrea să se joace cu copiii vecinilor și toți îl compătimesc, doar e autist săracul. I se urează des sănătate multă atunci când oamenii aud că face terapie. Dar oare de ce se grăbește părintele? Vrea un copil normal, de parcă normalul unuia ar semăna cu al altuia. Așadar ar trebui să existe și terapie pentru părinți sau cel puțin cu ea ar trebui să începem. Cei mai noi să învețe din experientele celor mai vechi în această călătorie a provocărilor autismului, iar terapeuții, coordonatorii, specialiștii, medicii să le ofere mai mult timp și să îi scoată din caruselul lor dramatic. Dar mai ales să conștientizeze că au un copil autist. Așa și? El vede lumea altfel, navighează prin viață cu “volumul la maxim” putem să îl condamnăm pentru asta? A fi diferit nu este o patologie. Nimeni nu își “revine” din autism, doar învață să comunice mai bine cu ceilalți.

Așadar jocul de la masă cu cuburi trebuie să meargă și în lumea exterioară, unde să învețe să construiască relații, șabloane și să rezolve puzzle-urile societății. Așa va deveni un adult funcțional pentru că fericit deja este, important este ca părinții să îl susțină și să îl iubească în felul în care el înțelege.

by Liana Ștefan